Căpușele sunt paraziți externi care se hrănesc cu sângele corpului de care se prind. În lume se cunosc sute de specii de căpușe, dar în România au fost identificate 30, cea mai frecventă specie fiind Ixodes Ricinus. Doar câteva din aceste specii transmit boli oamenilor, iar medicii oferă indicații cum să procedați dacă ați fost mușcat de o căpușă.
Sărbătorile de Paște ne trezesc simțurile și poftele cu gândul la masa bogată. Medicii specialiști ne transmit că trebuie să avem grijă să nu exagerăm, mai ales dacă avem deja probleme de sănătate. Carnea de miel, ouăle, dar și dulciurile consumate în exces ne pot provoca probleme digestive. De aceea, totul se consumă cu moderație!
Medicii de la Spitalul Doctor Victor Babeș Timișoara au introdus în tratamentul pacienților infectați cu SARS-CoV 2 un nou tip de terapie medicală, bazat pe folosirea unor aparate care oferă un debit mai mare de oxigen. Tratamentul a fost introdus pentru pacienții cu forme moderate spre grave care sunt infectați cu noul coronavirus.
UT Arad
Antrenroul lui „Poli” Iași, Tony Da Silva. „Trebuie să vedem bărbăția jucătorilor. Trebuie să avem cojones!” Mircea Rednic, mult mai ponderat, după ce UTA a scăpat de orice grijă.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a anunțat, în această dimineață, reținerea pentru 24 de de ore a lui Cosmin Mladin, după ce acesta a fost prins drogat la volan pe data de 9 aprilie.
Local
Navracsics Tibor – ministrul Dezvoltării Regionale din Ungaria, Kelemen Hunor – președintele UDMR, Marko Bela – fost președinte UDMR, alături de oficialitățile locale, au luat parte la evenimentul organizat sâmbătă, 27 aprilie, cu ocazia împlinirii a două decenii de la reamplasarea Statuii Libertății în centrul orașului Arad.
2
Local
Însoțit de primarii și viceprimarii social-democrați arădeni, dar și de candidații la Consiliul Județean, Mihai Fifor și-a depus candidatura pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Arad.
5
Mapamond
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza, relatează AFP.
România
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Mapamond
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi imaginilor difuzate pe reţele de socializare de la faţa locului, relatează AFP.
1
Mapamond
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele liber-democraţilor din partidul FDP, transmite Reuters.
3
Local
Cererile de înscriere se depun în format electronic până la data de 14 mai. În total, sunt disponibile 1.640 de locuri.